,, Cel mai ușor mod de a-ți ține cuvântul e să nu-l dai niciodată.” —Napoleon Bonaparte
Promisiunile sunt cele care rămân atunci când sunt făcute , dar neterminate. Sunt cele care pot provoca cele mai adânci răni ale sufletului și care se vindecă destul de greu în timp. Și cu toate astea , sunt ocazii când ele se fac ușor. Ocazii când promitem lucruri ce poate niciodată nu vor fi realizate. Ocazii când ne simțim plini de încredere în noi și avem impresia că putem face orice, iar făcutul unei promisiuni fie ea de orice natură nu ni se pare un lucru greu. Cu toate astea , în timp realizăm că , greutatea unei promisiuni poate cântări destul și că de realizarea ei poate depinde fericirea sau liniștea unei persoane iubite.
În timp am avut și eu parte de astfel de promisiuni ce mi-au lăsat unele răni pentru suflet. Sunt acele promisiuni care mi-au marcat o parte din stările mele emoționale , deoarece au fost cele ce au contat cel mai mult atunci. Acele fapte sau stări de care mi-am legat singură o conexiune ce am ales să o car cu mine zi de zi , convinsă fiind că ea se va îndeplini. Că indiferent de durata timpului , promisiunea făcută mie contează și că nu voi putea fi rănită de persoana în cauză , pentru că altfel nu ar mai fi făcut-o. Că eu contam suficient cât să conteze și realizarea ei. Dar cu toate astea , nu de puține ori , am avut surpriza să văd că nu e așa. Că unele promisiuni nu vor prinde niciodată conturarea finală . Că poate au fost făcute în neatenția fericirii momentului, fără a mai conta câtă emoție am ales să pun eu în ea și cât de mult am crezut în realizarea ei. Dacă am rămas cu dezamăgiri? Da! Dar cu toate astea am învățat că nimic nu e pentru todeauna și cu atât mai puțin cuvântul. Acum știu că mereu voi mai avea parte de astfel de promisiuni , diferența e că acum eu știu să mi le diferențiez și să le dau credibilitate doar celor ce vor fi cu adevărat înfăptuite.
Promisiunile ce ne aduc liniștea și fericirea atunci când sunt cu adevărat împlinite , sunt și cele pe care ar trebui să le apreciem mai mult. Mult , la fel ca și persoana din a cărui dăruință au luat și ele naștere și au ajuns să fie realizate. Mereu am considerat că sunt un om iubit atunci când cineva apropriat sufletului meu , mi-a făgăduit ceva și cuvântul său a rămas cuvânt. Am învățat că deși sunt oameni care promit și nu fac , mai sunt și cei care o fac , și deși promisiunea nici nu a fost făcută în așa fel încât să crezi în ea, fiind poate doar o glumă sau doar o vorbă atribuită contextului de atunci , să ajungă să-ți fie bucurie când nici nu te așteptai. Astfel de emoții sunt cele pe care le apreciez și cele în care am ales să dedic mai mult timp. Lor și oamenilor ce au ales să-mi fie, atunci când știu cu adevărat cum sunt eu sau cât de mult pot oferi .
Ca fiecare dintre noi am cunoscut și eu ambele variante ale unei promisiuni. Le-am cunoscut și le-am și făcut. Am făcut și eu la rândul meu promisiuni ce nu au ajuns niciodată să prindă răsăritul , deși poate atunci erau cele în care credeam cu tot sufletul dar în timp să ajung să le abandonez. În necunoștință de cauză sau nu , am renunțat la ele. Am provocat răni ce poate au rămas și acum nevindecate . Știu asta , însă în timp am învățat să nu mai promit nimic fără a conștientiza gravitatea sau însemnătatea unei promisiuni. Am învățat că atunci când promit ceva , de mine depinde dacă creez aripi frumoase pentru un zbor lin , sau deznădejde pentru sufletul cuiva. Am învățat că deși poate fi simplu în a promite , de fapt e foarte greu pentru că, a căra o promisiune pentru cineva cu tine e un lucru ce te poate defini ca și caracter , în funcție de ce tu alegi să-ți atribui pe parcurs și câtă importanță îi dai cuvântului până ajungi la înfăptuirea lui. Că pot fi un zâmbet în sufletul cuiva sau nu.
Să nu uităm să fim iubire mereu! 💛
