Zâmbind , visând , iubind. Mereu văzând ceva frumos acolo unde frumosul e puțin sau deloc. Visele strânse de-al lungul timpului purtate ca pe cel mai de preț bagaj și duse către înfăptuire la timpul lor. Căutând bunătate și oferind iubire. Plângând când sufletul o cere și fiind alinare când e momentul. Greșind și învățând. Zburând către povești ce par imposibile și construind un viitor calm pentru inima și oamenii din viața mea.
Momentele când par cele mai grele și de netrecut, sunt și momentele în care aleg să mă schimb sau să-mi refac toate planurile. Căutând și încercând să-mi găsesc singură rezolvările ce mă consumă și învățând că fiecare schimbare la vremea ei , e o lecție. Că e involuntar sau nu , schimbarea se produce. Obijuniam să mă schimb atunci când simțeam că drumul ales nu e cel ce îl doream. Căutând căi ajungeam și la cele care poate nu ar fi trebuit străbătute , dar alegeam să merg pe ele. Greșeam sau nu , învățam să nu renunț. Promiteam , realizam , dar uneori uitam. Uitam de mine în drumul parcurs către o destinație mult prea îndepărtată atunci când eu contam prea puțin . Era puțin în raport cu ceea ce primeam atunci când eu ofeream totul pentru lucrul ce îl doream înfăptuit și de aceea de cele mai multe ori nu știam să ofer a doua șansă , având impresia că eu oferind și neprimind la schimb , nu merită. Însă, raportat la acel moment poate unele decizii mai trebuiau reanalizate, deoarece nu totul își găsește rezolvarea doar renunțând. Uneori a doua șansă poate fi o cale . Una mai bună sau mai reală ca prima.
Ofeream bunătatea și zâmbetele mele acelor persoane care îmi voiau răul ei crezând poate că eu nu pot vedea răutatea lor , sau oarecum sunt prea lașă să pot face altceva. Poate în neștiința lor nu realizau că zâmbetele mele erau o dovadă a bunătății inimii mele sau a bunului meu simț, nicidecum a slăbiciunii sau a altor motive închipuite de ei. Pentru că , am ales să îmi fiu pace atât cât pot și să nu îmi încarc sufletul și mintea cu răutate sau lucruri ce nu îmi sunt folositoare.
E despre cine rămâne , nu despre cine promite! Adesea credeam că oamenii din viața mea , sunt și cei mai buni și cei ce îmi vor rămâne mereu alături. Convinsă fiind că niciodată un om nu poate răni un alt seamăn , mai ales când între ei există sentimente de prietenie , de iubire , sau de bunătate și că mereu va exista un gram de moralitate înainte de a răni. Și cu toate astea am învățat că putem promite multe însă să nu conteze. Că plecatul la greu e mai simplu decât sprijinul sau înțelegerea oferite. Că uneori putem promite totul, dar să alegem să nu înfăptuim nimic. Că ne suntem suficienți sau nu, și că mereu avem posibilitatea de a alege să rămânem sau nu.
Că timpul m-a schimbat și că pot purta cu mine valorile trecutului , sau nu. Că mă pot regăsi în unele sentimente, dar acum să le pot diferenția . Că mereu pot fi aceeași când simt nevoia , însă să nu uit că datorită unor decizii acum sunt alta.
Să nu uităm să fim iubire mereu! 💛
