Nu de puține ori ne-am simțit obosiți atunci când am fi avut nevoie de ajutorul cuiva și așteptarea pur și simplu ne-a dezamăgit. Sleiți de puterea de a merge mai departe , neîncrezători și neînțeleși chiar de noi deoarece am uitat că nu avem nevoie decât noi pentru a putea ajunge acolo unde simțim , ne dăm din nou voie să o luăm de la început și oarecum toată neîncrederea se diminuează pe parcurs și ajungem să înțelegem cât de puternici putem fi atunci când ne dorim ceva cu adevărat.
Au fost zile nesfârșite în care m-am gândit de ce a trebuit să sufăr pentru a putea înțelege că nu întodeauna pot fi alegerea prioritară a cuiva, că pot fi rănită doar prin neatenția mea sau că tot eu sunt și cea care ar fi trebuit să nu permită nimănui nimic atât timp cât mi-ar face mie rău. Am ales să cred că pot schimba opinii sau pot ajunge acolo unde visam alături de un suflet în a cărui dăruință și loialitate am ales să cred. Și am crezut și am sperat până în momentul în care singura mea opțiune de acceptare și vindecare a fost chiar conștientizarea faptului că nu întodeauna oamenii aleg să -ți fie până la capăt. Din ambiție sau pur și simplu din credința răzbunării , unii aleg să rănească. Aleg să uite că odinioară unele promisiuni au fost făcute în însemnătatea iubirii și că orice gram de bunătate născut din iubire nu ar fi trebuit să moară niciodată. Dar nu întodeauna alegem să fim atunci când simplitatea emoțiilor de negare e mai accesibilă și așa alegem altă cale, o cale prin care rănim . Rănim în cunoștință de cauză sau nu, însă trebuie să știm că va veni o vreme când vom conștientiza că viața are pentru fiecare lecție neînvățată , câte o alta pregătită tocmai pentru a învăța din greșeli.
Cu micile mele speranțe rămase după furtuna de dezamăgiri și cu puținele vise ce îmi colorau viitorul am ales să merg înainte. Și oarecum mereu am știut că indiferent de drum voi putea ajunge la destinația propusă cu oamenii ce au ales să-mi rămână alături sau nu. Am învățat că cei ce mă iubesc îmi vor fi întodeauna prezenți și alinare iar restul nu contează. Știu că niciodată nu voi putea fi perfectă pentru toată lumea și că tocmai imperfecțiunea asta mă face umană .
Că nu am nevoie de oameni care mă trag în jos în viața mea , atunci când eu aleg să fiu diferită. Că eu trebuie să-mi fiu unica acceptare prioritară, pentru ca restul să înțeleagă că așa sunt. Că eu nu depind de păreri , opinii, situații , oameni , ci doar de mine. Că sunt mai puternică ca ieri și invincibilă mâine. Că nu am nevoie de un sprijin atât timp cât știu ce și cât pot. Că pot colora viețile celor dragi cu multe zâmbete pline. Că pot zbura cât de sus vreau cu condiția să-mi cunosc aripile. Că sunt frumoasă oricum indiferent de ținută , parfum , make-up ș.a. Că trebuie să-mi iubesc prietenii așa cum aș vrea eu să fiu iubită și să înțeleg că tocmai diferențele dintre noi ne leagă. Că întodeauna din greșelile pe care le fac voi avea ceva de învățat. Că indiferent de răni pot să mă vindec. Că oamenii care mă definesc sunt cei pe care am ales să-i iubesc și că datorită lor sunt mai frumoasă și mai încrezătoare. Că așteptările neasumate dor și că nu am nevoie de nimic în afară de mine pentru a realiza imposibilul.
Că eu întodeauna îmi voi fi sprijin în război și iubire în neacceptare atunci când voi obosi.
Să nu uităm să fim iubire mereu!💛
