Cred că orice suflet de pe acest pământ a iubit cândva măcar odată cu toată inima. A iubit așa cum numai fiecare știe și simte , trăind măcar o dată mai mult pentru celălat decât pentru sine. Încercând să îi fie fericire și împlinire.        

    Știu că tu  Suflete, tu ai povești ce încă nu au fost scrise definitiv. Dar mai știu și că împreună le putem scrie pe toate. Știu că am povești ce se scriu și știu și de cele ce vor fi scrise cândva. Cele ce-mi sunt acum călăuză în prezent îmi vor fi lecție în viitor, și voi încerca să fiu atentă să am doar povești calde și blânde atât cât va ține de mine. Cele ce-mi țin de viitor atât cât voi conștientiza implicarea mea în ele, îmi doresc să-mi fie fericire . Însă, cele ce-mi țin de trecut? ,,Cum vor fi oare închise , împăcate pentru tine , Suflete?”       

 Adesea,  în momentele când îmi dau voie să simt , îmi redeschid multe dintre porțile ce le-am crezut demult închise. Îmi amintesc fericirile, lacrimire , durerile, trădările , lumile de mult apuse pentru mine. Așa cred eu, sau cel puțin așa mă mint, spunându-mi că odată închise și lăsate în trecut , înseamnă că nu mi-au fost bune, nu au fost să-mi fie. ,,Și atunci de ce-mi dau voie să le simt? “   

    Poate pentru că de unele povești ale inimii, mă voi  vindeca atunci când va fi timpul sau poate nu. Poate că sunt încă acolo, pentru că mai am de învățat din ele, vorba aceea, omul cât trăiește învață. Sau poate pur și simplu că fără de ele în inima mea nu aș mai fi eu. Cine știe , poate cândva îmi voi da voie să simt, să fiu așa cum îmi doresc , și poate și toate întrebările mele vor avea răspunsuri.    Poate cândva Suflete, ne vom reîntâlni la un apus târziu și vom sta până la un răsărit devreme , învățând să ne fim alinarea cea mult căutată.  

     Să nu uităm să fim iubire mereu!💛

Please follow and like us:
Pin Share