Fiecare poveste are partea ei de adevăr , la fel cum și participanții au câte o versiune a lor. Asta nu înseamnă că povestea este greșită,  doar că este povestită în modul în care fiecare și-a trăit implicarea în ea. Cum fiecare a simțit , sau a participat.   Ca și oameni este normal să avem păreri diferite, este chiar indicat, pentru că asta ne diferențiază, important e  ca atunci când povestea va fi spusă , să fie cât mai aproape de adevăr și să fim conștienți la ceea ce vrem să transmitem , pentru a nu-i răni și pe ceilalți implicați.

            Mi s-a întâmplat și nu de puține ori , să fiu subiectul unor discuții în a căror subiecte eu nu eram participantă. Eu nu eram nici pe departe atât de mult implicată cum aș fi fost descrisă sau nici măcar la fel de vinovată de unele concluzii  la care ei  ajungeau, punându-mi etichete fără  ca măcar să fie conștienți dacă am fost sau nu vinovată de ceva, sau dacă măcar am fost cât de cât  și o mică parte implicată în poveste.     

    Cam de fiecare dată când aflam despre acele subiecte, mai mereu întâmplător  și asta pentru că încerc să nu mă implic în treburi ce-mi sunt inutile pentru suflet , mă consumam. Mă supăram și îmi reanalizam mereu toate  acțiunile ce ar fi putut duce la creearea unui asemenea eveniment. Că uneori nu găseam nimic comun , sau că uneori erau terțe comune , mă simțeam vinovată de ceva ce nu îmi era greșeală . Și o făceam pentru că uitam că mai mereu în fiecare poveste , va fi și altcineva implicat. Altcineva cu o altă versiune , cu o altă perspectivă , diferită de a mea și poate spre nefericirea mea ajungeam să fiu eu personajul negativ . Mai știu și că fiecare suntem la un moment dat, personajul negativ în povestea cuiva, însă important este modul de abordare și ceea ce lași în urma poveștii tale.       

   Am cărat multe povești cu mine Suflete, unele bune , altele mai puțin bune și am mai cărat și acele povești în care nu ar fi trebuit să fiu nici un moment asemuită lor. Le-am dus povara , am încercat să învăț din ele și am încercat să fiu mereu conștientă că fiecare poveste va avea o parte albă , cât și una neagră. Că aceeași poveste poate fi  spusă de doi naratori diferiți și că  poate fi  extrem de benefică sau nu.    

      Că e normal să avem perspective diferite asupra lucrurilor , însă să nu omitem adevărul și mereu să fim atenți le ce transmitem și ce lăsăm în urma noastră. Până la urmă, și un personaj negativ  poate avea partea lui de bunătate în poveste , și că totul depinde de modul în care povestitorul a ales să-și spună povestea.

        Să nu uităm să fim iubire mereu!💛

Please follow and like us:
Pin Share